Un puternic incendiu a izbucnit în toiul nopții la anexele unei gospodării din satul Măneuți, comuna Frătăuții Vechi. Alarma s-a dat în noaptea de 22 spre 23 noiembrie, aproape de ora 3.00, la fața locului intervenind militarii Detașamentului de pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Frătăuții Vechi și Frătăuții Noi. Pompierii au găsit un incendiu puternic, cu flăcări cu o înălțime de peste zece metri: „La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la anexele gospodărești, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la proprietatea învecinată”, a declarat sublocotenentul Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni. Focul a fost lichidat în jurul orei 8.00 dimineață. Casa de locuit a proprietarului afectat fost salvată, au transmis pompierii:„Au ars acoperișul bucătăriei de vară și al magaziei de lemne pe 40 mp, precum și o construcție corp comun, compusă din adăpostul de animale și depozitul de furaje, pe aproximativ 80 mp. S-au degradat pereții și tavanele anexelor, bunuri gospodărești și 20 mp de lambriu (din PVC) de la casa de locuit”, se arată într-un comunicat de presă. Referitor la cauza incendiului, pompieri bănuiesc că este vorba de efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect. Pompierii au trecut la bunuri salvate și casa vecină, care a fost și ea în pericol.