Proiectul educaţional “România în sărbătoare”, de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, ajuns la a VIII-a ediţie, s-a dovedit a fi o nouă provocare, adresată unei generaţii atrase de mirajul globalizării, de a se întoarce la “rădăcini”. Istoria şi tradiţiile au fost principalele repere ale acestei manifestări care, în acest an, a fost pusă sub semnul Centenarului.

Momentul ”1 Decembrie 1918” a fost invocat de elevii clasei a X-a A, coordonaţi de prof. Lucian Arhire, care au reafirmat importanţa evenimentului în context internaţional, menţionând că principalul artizan al Marii Uniri a fost poporul român, hotărât mai mult ca oricând, în acel decembrie, să–şi croiască “o altă soartă”.

Manifestările au cuprins un program artistic desfăşurat sub atenta îndrumare a prof. Cristina Macovei, Angela Smolnicki, Ionela Grigore şi a părinţilor preoţi Cristian Ştiubianu şi Bogdan Hopulele, care au adus atmosfera specifică zilelor de sărbătoare în mijlocul celor prezenţi. Melodiile interpretate de elevele Andreea Balan şi Lavinia Corhan, cele ale grupului folk al liceului - “Licuricii", i-au determinat pe cei prezenți să fredoneze molipsiţi de voie bună sau să cugete la înţelesurile de dincolo de cuvinte.

De departe momentul cel mai aşteptat a fost concursul “Românii la ei acasă”, adresat elevilor. Standurile, din ce în ce mai multe de la un an la altul, pline de obiecte care cu siguranţă ar fi stârnit invidia unor muzee de profil, de produse culinare care mai de care mai îmbietoare ca aspect şi miros, au impresionat juriul. Aceeaşi impresie au lăsat-o şi costumele populare ale participanţilor, a căror frumuseţe nu a fost estompată de trecerea anilor.

Concursul s-a bucurat de participarea unui număr de 11 clase, în timp ce juriul a avut o misiune aproape imposibilă, aceea de a desemna câştigătorii.

Trofeul “România în sărbătoare” a fost decernat claselor a X-a A, a XI-a A, a X-a D şi a XI-a A (învățământ profesional), care s-au impus prin originalitate.

Activitatea prilejuită de Centenarul Marii Uniri a încheiat o serie amplă de manifestări care s-au înscris în acelaşi registru – expoziţia de obiecte tradiţionale intitulată “Comori de suflet românesc”, organizată cu sprijinul elevilor şi părinţilor din colegiu, “România 100” - o sută de hărţi ale României cu elemente ale identităţii noastre naţionale, Ziua Bucovinei şi expoziţia de fotografie - “Personalităţi care au făcut România cunoscută în lume”.

„A fost un nou eveniment marcă a Colegiului Tehnic <Alexandru Ioan Cuza>, colegiu care de ani de zile este sinonim cu performanţa indiferent ce forme îmbracă ea - cel mai mare procent de promovabilitate la examenul de bacalaureat dintre colegiile tehnice, elevi admişi la universităţi bune din ţară sau premii obţinute la concursurile şcolare, cele pe meserii sau sportive, de la nivel judeţean sau național”, au transmis organizatorii.