Cel mai mare cartier al Sucevei, Burdujeni, a rămas temporar fără căldură și apă caldă, într-una din cele mai geroase zile ale acestei ierni.

În cursul nopții de joi spre vineri, în jurul orei 02:00 s-a produs o fisură în magistrala de termoficare care alimentează cartierul sucevean Burdujeni, în zona intersecției de la Mobilă.

În cursul dimineții s-a lucrat la izolarea punctelor termice din cartierul Burdujeni și la decopertarea conductelor. Începând cu ora 12.00 a fost oprită furnizarea căldurii și s-a început remedierea avariei de către echipa de intervenție de la Thermonet.

Reluarea furnizării căldurii se estimează a fi făcută în jurul orelor 22.00, dacă nu apar alte probleme.