Iubitorii sporturilor de iarnă sau cei dornici să facă mişcare în aer liber au la dispoziţie, începând de miercuri, 28 noiembrie, gheaţa Patinoarului Areni. La fel ca şi anii anteriori, conducerea Primăriei Suceava a decis să deschidă Patinoarul de Ziua Bucovinei, oferindu-le acces gratuit doritorilor de distracţie pe gheaţă, indiferent de vârstă.

„Anul acesta, cu ocazia Centenarului, accesul este gratuit timp de cinci zile”, a precizat viceprimarul Marian Andronache, care a prezentat şi programul zilnic al Patinoarului Areni.

Astfel, miercuri şi joi, accesul pe pista de gheaţă este permis între orele 13.00-19.30, iar vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 11.00-19.30.

Din data de 2 decembrie, programul de funcţionare al patinoarului revine la normal.

Taxa de intrare pentru preşcolari, elevi şi studenţi este de 5 lei, iar pentru adulţi, taxa de intrare la patinoar este de 9 lei de persoană, iar taxa de ascuţire a patinelor este de 3 lei de pereche.

 

Programul de funcţionare al Patinoarului Areni

Luni: închis

Marţi: 16.00-17.30, 18.00-19.30;

Miercuri: 16.00-17.30, 18.00-19.30;

Joi: 13.30-15.00, 16.00-17.30, 18.00-19.30;

Vineri: 13.30-15.00, 16.00-17.30, 18.00-19.30;

Sâmbătă: 11.00-12.30, 13.30-15.00, 16.00-17.30, 18.00-19.30;

Duminică: 11.00-12.30, 13.30-15.00, 16.00-17.30, 18.00-19.30.