Câteva zeci de mii de persoane au participat, ieri, la ediția de anul acesta a Horei Bucovinei, eveniment care a avut loc în fosta tabără din Bucșoaia, din orașul Frasin. Hora Bucovinei a fost organizată de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina și autoritățile locale din orașul Frasin. Ca la fiecare ediție, sucevenii și turiștii au putut degusta din produsele tradiționale de stână, de la balmoș, ciorbă de miel, brânză cu smântână și mămăligă, și până la vită, oaie sau porc la proțap, dar și produsele de lapte și din carne specifice Bucovinei. Pe lângă stânele amenajate pentru vizitatori, toți cei prezenți au putut să admire expozițiile de câini ciobănești din Bucovina, dar și unii dintre cei mai frumoși cai aduși de gospodarii din județ.
După ediția de anul acesta a Horei Bucovina, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a ținut să remarce faptul că fără doar și poate acest eveniment a devenit un eveniment de referință pentru întreaga țară. Îmbrăcat într-un costum popular, cu bundiță și cu pălărie, la care și-a pus o floare e colț, Gheorghe Flutur i-a îndemnat pe tineri să păstreze, la rândul lor, tradițiile și obiceiurile din străbuni. „Hora Bucovinei a devenit un moment de referință pentru întreaga țară. Nu are nimeni din țară așa ceva. Este un loc unde se întâlnesc minoritățile Bucovinei. Locul unde se întâlnește un mozaic, o grădină de costume populare, de obiceiuri, de tradiții. Uitați-vă câte stâne frumos împodobite și cu gastronomie de excepție avem aici. După ce am știu să sărbătorim frumos Paștele în Bucovina, a venit rândul acestui frumos eveniment, Hora Bucovinei. Îmi aduc aminte că prima ediție a fost timidă. Acum ne-am obișnuit și am văzut că sunt peste 50 de primării, localități, vetre folclorice cu foarte mulți dansatori. Iar noutatea din acest an este o horă de altădată”, a declarat Flutur. El consideră că Hora Bucovinei, alături de celelalte programe și proiecte ale Consiliului Județean au făcut ca Bucovina să devină numărul 1 în România din punct de vedere al autenticului.