Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” din Fălticeni a găzduit sâmbătă etapa finală a Concursului judeţean de istorie pentru clasele V-VII „Clio”. Competiţia, care se adresează elevilor din învăţământul public şi privat din judeţul Suceava, a ajuns la cea de-a şasea ediţie şi a reunit, la unitatea şcolară fălticeneană, 172 de elevi. Calificarea la această etapă a presupus obţinerea unui punctaj de minimum 85 de puncte la etapa locală, desfăşurată în luna aprilie 2019.

La etapa judeţeană, elevii au avut de susţinut o probă scrisă de verificare a cunoştinţelor din domeniul istoriei timp de 120 de minute. Ulterior, copiii însoţiţi de cadrele didactice coordonatoare, dar şi de părinţi, au vizitat Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” şi Muzeul de Artă „Ion Irimescu”.

Festivitatea de premiere a câştigătorilor la cele trei clase a avut loc în sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Ioan Ciurea” Fălticeni, fiind oficiată de către inspectorul şcolar de specialitate, prof. Vasiliu Anişor. Directorul unităţii şcolare, prof. dr. Marius-Claudiu Pintilii, a felicitat participanţii şi profesorii îndrumători pentru rezultatele obţinute.