Depozitul ecologic de deşeuri din comuna Moara a devenit funcţional începând de astăzi. În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi a reprezentanţilor operatorilor, companiile Florconstruct, Ritmic şi Fritehnic, la depozitul de la Moara au fost aduse şi depozitate primele camioane cu deşeuri, unul cu deşeuri menajere şi unul cu deşeuri reciclabile. „Suntem în faza de a da startul şi de a primi primele maşini cu deşeuri în acest depozit. Am în mână şi manualul de operare, care a fost întocmit de proiectant împreună cu cei care operează la Moara. Este un fel de caiet de sarcini pe care operatorul trebuie să-l respecte punct cu punct. El va fi verificat şi de Agenţia de Mediu şi de Garda de Mediu. Începând de astăzi Moara primeşte deşeuri selectate, şi prima operaţiune a fost închiderea vanelor care dirijau apa din depozitul de deşeuri direct într-un pârâu. De acum toată apa de la orice ploaie va trece automat prin staţia de epurare”, a spus Flutur. 

Gheorghe Flutur a precizat că la depozitul de la Moara vor fi aduse deşeurile din toate cele 114 localităţi ale judeţului Suceava. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a făcut un apel către populaţia judeţului să conştientizeze importanţa colectării selective a deşeurilor. El a arătat că la depozitul de la Moara vor ajunge în fiecare an circa 1,3 milioane de tone de deşeuri, ceea ce înseamnă aproximativ 450 de tone de deşeuri pe zi, din care 100 de tone provin numai din municipiul Suceava.