Sfîrșit tragic pentru un tânăr de 25 de ani din Dumbrăveni, care și-a pierdut viața în urma unui accident produs pe ND 29, în comuna Dumbrăveni. Din primele cercetări polițiștii au concluzionat faptul că în timp ce conducea un moped dinspre Suceava spre Botoșani, un tânăr din comuna Dumbrăveni, ajuns în preajma unei intersecții, nu a frânat la timp, pentru a evita un autoturism oprit în fața sa care  acorda prioritate și s-a izbit violent în acesta. În urma impactului, tânărul aflat pe moped a fost proiectat pe partea carosabilă, suferind mai multe leziuni, mai ales în zona capului, care au dus la moartea acestuia. Un echipaj SMURD ajuns la fața locului nu a mai putut constata decât decesul  tânărului. Conducătorul autoturismului implicat a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ancheta în cazul morții tânărului este continuată în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.