Peste 200 de copii nevoiași vor începe noul an școlar cu ghiozdane și rechizite donate de AlexandriaLibrării către Salvați Copiii România.Ghiozdane și rechizite în valoare de 33.000 de lei au ajuns la filiala de la Suceava a Salvați Copiii, urmând ca, de aici, să fie distribuite în acest an către copii aflați în evidența Salvați Copiii România din județul Mureș, care astfel vor păși cu dreptul în noul an școlar.
"Ne aflăm în plină campanie CUMPERI TU, PRIMESC ȘI EI!, ediția 2019, desfășurată în acest an sub sloganul Suntem Binele pe care-l facem!, iar pentru că știm cât de important este ca în prima zi de școală cât mai mulți copii să aibă ghiozdanul pregătit, am livrat luni, 9 septembrie, ghiozdane și rechizite către Salvați Copiii România, prin filiala de la Suceava.
Ca și în anii precedenți, ne-am străduit ca donația făcută de Alexandria Librării să fie una substanțială, pentru că știm, mai ales din experiența anilor trecuți, cât de emoționantă este prima zi de școală pentru toți copiii", au precizat reprezentanţii Alexandria Librării, care au mai adăugat că "Le mulțumim tuturor românilor care au făcut și vor face cumpărături pentru începutul de an școlar din oricare dintre cele 28 de librării Alexandria, aflate în 11 județe din țară. Campania CUMPERI TU, PRIMESC ȘI EI! continuă până la 30 septembrie 2019, dată până la care cei care ne trec pragul și fac cumpărături devin partenerii noștri în lupta împotriva abandonului școlar.
Oricine va pregăti ghiozdanele propriilor copii alături de noi și va face orice achiziție din Alexandria Librării îi va sprijini și pe copiii nevoiași, pentru că 1% din valoarea cumpărăturilor din luna septembrie se transformă în donații sub formă de rechizite către Organizația Salvați Copiii România. Astfel, fiecare persoană poate face un gest concret de încurajare a educației, iar Alexandria Librării va mai face o donație de rechizite, donație care să completeze necesitățile deja acoperite cu prima tranșă.
Reducerea abandonului școlar și a procentajului mare de analfabetism în rândul copiilor din România sunt, pentru prima dată, posibile cu un simplu gest pe care îl facem atât de mulți. Doar că acum, când CUMPERI TU, PRIMESC ȘI EI!"
Comentarii