Prima parcare publică supraternă din municipiul Suceava, care urmează să fie realizată lângă sediul Primăriei Suceava, în zona Areni, ar putea aduce și un nou element de noutate în oraș – prima stradă înglobată într-o clădire.
“Așa cum am anunțat, Primăria Municipiului Suceava a demarat procedura pentru realizarea parcărilor supraterane în orașul nostru. Prima parcare va fi realizată la Primărie. Inițial am dorit să facem această parcare în spatele primăriei însă, din păcate, suprafața este mică și nu corespunde cerințelor acestei investiții. În urma discuțiilor avute cu proiectantul, varianta cea mai eficientă este să o realizăm în parcarea din fața primăriei, cu extindere pe strada Universității până la stadion, cu circulație pe strada Universității prin parcarea supraterană. În acest fel s-ar putea face o parcare supraterană de 200 de locuri”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a prezentat și o simulare a viitoarei construcții, lansând în dezbatere publică această variantă inedită.
Comentarii