Dosarul privind unul din cele mai dramatice accidente petrecute în ultimii ani în municipiul Suceava se plimbă fără finalitate de la o instanță la alta. Este vorba de tânărul care a accidentat mortal o femeie pe trecerea de pietoni din fața Palatului de Justiție Suceava, în noiembrie 2018, și a rănit-o extrem de grav pe fiica ei, în vârstă de un an și jumătate.

Tribunalul Suceava a decis în ședința de vineri, 6 martie, să respingă încadrarea de omor și tentativă de omor, stabilită de Judecătoria Suceava, care își declinase competența anterior. Practic, judecătorii de la Tribunal au admis contestația șoferului, prin avocat, care a reușit să convingă, cel puțin în această fază a procesului, că nu trebuie să răspundă pentru omor, ci doar pentru o moarte produsă din culpă.  

Totodată, Tribunalul Suceava a sesizat Curtea de Apel Suceava, privind conflictul negativ de competență. Magistrații de la Curtea de Apel Suceava vor trebui să stabilească acum ce instanță va judeca în continuare procesul, după ce Judecătoria Suceava și Tribunalul Suceava și-au declinat pe rând competența. 

Pe 14 noiembrie 2018, Irina Airinei a traversat regulamentar, dinspre Palatul de Justiţie, împingând căruciorul în care se afla fiica sa. Bogdan Florin Chetrariu venea cu viteză cu mașina pe sensul dinspre Policlinică şi nu a reuşit să evite impactul. Şoferul nu a frânat, încercând să evite impactul prin dreapta. Din păcate, a lovit-o în plin pe mamă, dar şi căruciorul în care era fetiţa de un an şi jumătate. Cele două au fost proiectate la mare distanţă de trecerea de pietoni. Femeia a murit, în timp ce fetița a supraviețuit, dar se află în stare gravă și acum, fiind îngrijită la pat de tatăl său.

Viaţa normală a unei familii a fost dată peste cap în cel mai crunt scenariu posibil în urma acestui accident. Marea problemă este că fetița are nevoie de bani pentru îngrijire și terapie, iar această lungire a procesului lovește chiar în oamenii deja nenorociți cumplit de dramă.