Două incendii izbucnite în cursul nopții de sâmbătă spre duminică și a dimineții de astăzi au lăsat două familii fără acoperiș deasupra capului.

În primul caz incendiul a fost semnalat după ora 02.00 în localitatea Fundu Moldovei la o casă de locuit, fiind solicitată intervenția pompierilor. La fața locului au ajuns angajații Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Fundu Moldovei, care au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului. Flăcările au distrus acoperișul casei de locuit pe circa 50 de metri pătrați, tâmplăria și pardoselile, zugrăvelile interioare și mobilierul, cauza probabilă de izbucnire stabilită de pompieri fiind depozitarea cenușei și a jarului în apropierea materialelor combustibile.

Patru ore mai târziu, pompierii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Milișăuți, au fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Bădeuți a orașului Milișăuți. La locul incendiului au intervenit 4 autospeciale cu apă și spumă, la sosirea echipajelor arzând acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la alte anexe ale gospodăriei. Focul a distrus acoperișul casei pe circa 140 de metri pătrați și planșeul, fiind distruși de foc și pereții casei împreună cu camera centralei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost depozitarea cenușei și jarului în apropierea materialelor combustibile.