Polițiștii au marcat Ziua Internațională a Femeii prin acțiuni desfășurate în trafic și în zona lăcașelor de cult. Doamnele au primit flori și mărțișoare iar ineditul acțiunii din acest an a fost legat de faptul că polițiștii au avut alături și câțiva copii voluntari.

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul poliției județene, a remarcat-o pe Elena, o fată de 13 ani, care, începând de la mijlocul lunii ianuarie, a confecționat manual mărțișoare pe care le-a oferit celor cu suflet în schimbul sprijinului pentru achiziționarea rechizitelor școlare și a altor bunuri necesare unui adolescent.

”Elena provine dintr-o familie săracă dar a ales să lupte pentru un viitor mai bun și a ales să facă ceva. Nu a întins mâna, ci a oferit mărțișoare realizate cu multă trudă și migală. Polițiștii au ajutat-o la rândul lor pe Elena și au achiziționat prin colectă de fonduri mărțișoare realizate de acest talentat copil. Astăzi, împreună cu Elena și alți copii, polițiștii au oferit mărțișoarele doamnelor și domnișoarelor, alături de flori dar și însoțite de ghiduri pentru prevenirea violenței domestice și recomandări în ceea ce privește obținerea unui ordin provizoriu de protecție.

De asemenea, au fost organizate și acțiuni în trafic, fiind oferite doamnelor și domnișoarelor aflate la volan, mărțișoare, flori și materiale de promovare a siguranței rutiere”, a transmis Ionuț Epureanu.