Astăzi a fost înregistrat încă un deces al unei femei din județul Suceava, la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Este vorba despre o femeie în vârstă de 64 de ani, care inițiat a fost internată în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, la secția de Terapie Intensivă, unde a fost intubată. Femeia a fost transferată ulterior la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, unde a decedat astăzi. Pacienta suferea de boli asociate, HTA, cardiopatie ischemică și fibrilație atrială și a avut istoric de călătorie în perioada 13-29 februarie a.c. în insulele Mauritius, Seychelles, dar și în Dubai.