Indignare în rândul personalului medical din Spitalul Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Sute de angajați ai celei mai mari unități medicale din județ nu vor putea fi testați pentru a se afla dacă sunt infectați cu COVID-19.

Și asta pentru că Direcția de Sănătate Publică Suceava a transmis spitalului că nu mai sunt teste. În aceste condiții, zecile de persoane care s-au adunat și miercuri dimineață la spitalul vechi, la secția de Dermatologie, pentru a le fi luate probe în vederea diagnosticării au rămas ”mască”.

Unele cadre medicale au și refuzat să se prezinte la locul unde se fac aceste teste pentru a nu se expune și mai mult, mai ales că nimeni nu știe cine este și cine nu este infectat cu noul coronavirus dintre colegii de serviciu. Oricum, după ce au înghețat bine, asistentele și infirmierele au plecat acasă după ce li s-a comunicat că testele s-au epuizat și nu le vor mai fi prelevate probe.

În aceste condiții, angajații Spitalului Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava spun că se simt abandonați, iar declarațiile prin care li se spune că vor fi protejați și li se vor asigura echipamente de protecție sunt doar vorbe aruncate în vânt.