După mărturisirile cutremurătoare ale asistentei care refuza să meargă acasă, pentru a nu-și îmbolnăvi familia, neștiind dacă este infectată sau nu, și disperată că ea și multe cadre medicale nu au mai fost testate, un alt cadru medical, de data aceasta un medic, ne-a transmis un mesaj disperat din interiorul Spitalului Județean Suceava.
“Vă informăm că la Spitalul Județean mai există încă nenumărați pacienți internați, nu s-a făcut nici o dezinfecție și în aceste condiții, cu jumătate de personal, spitalul a trebuit să primească în cursul zilei de ieri un caz suspect de COVID de la BACĂU!! Dacă continuăm așa, cât de curând nu va mai fi cine să ne trateze. Care-i principiul: dacă tot suntem focar, să vină toți? Dar cine îi va trata? Toți medicii de la secția infecțioase sunt pozitivi și lucrează în aceste condiții!! Asta înseamnă spital COVID??”
Comentarii