Controalele efectuate în trafic de polițiști în cursul nopții trecute pentru respectarea prevederilor  Ordonanței Militare nr. 2, au dus la aplicarea unor sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 80.000 de lei. Polițiștii au aplicat în întreg județul un număr de 34 de sancțiuni, în urma constatării unor nerespectări privind interzicerea deplasărilor după ora 22.00, respectiv a articolului 5 din ordonanță. Activitățile de control vor fi permanentizate, având în vedere că începând de astăzi s-a restricționat total circulația persoanelor, în afara unor situații permise de articolul 4 al ordonanței. Polițiștii suceveni acționează în același timp în continuare pentru supravegherea celor aflați în carantină și în autoizolare la domicilii, luând măsuri față de cei ce nu respectă legea.