O acțiune organizată de polițiști în contextul evoluției situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cât și pentru combaterea activităţilor comerciale ilicite în contextul acestei situații create, a dus joi în interval de doar trei ore, la aplicarea unui număr de 20 de sacțiuni contravenționale pentru nerespectarea noilor condiții de circulație impuse de ordonanțele militare. Cei mai mulți au fost amendați pentru că nu aveau asupra lor declarațiile pe propria răspundere. Valoarea cumulată a amenzilor aplicate a depășit suma de 44.000 de lei. În intervalul orar 12.00-15.30 în municipiul Suceava au fost verificate 15 persoane și societăți comerciale, la acțiune participând și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice. Într-unul dintre cazurile cercetate, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, fiind confiscate bunuri și mărfuri în valoare de 2.550 lei.