Peste 250 de persoane de la Centrul de Recuperare Costâna (158 de persoane internate și circa 100 de angajați) și circa 30 de persoane de la Centrul Todirești așteaptă rezultatele, după ce au fost testați pentru Covid-19 de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Din ce ne-a spus șefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Nadia Crețuleac, un angajat al Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Costâna, care se afla în izolare acasă, a fost confirmat pozitiv și se află internat în spital, sub tratament.

Drept urmare, DGASPC Suceava a solicitat DSP testarea întregului personal și se așteaptă rezultatele. Joi au fost testate și aproximativ 30 de persoane de la Centrul de la Todirești, subordonat DGASPC Suceava. Și de aici se așteaptă rezultatele de la laborator. „Din ce știm noi, vineri, 24 aprilie, două echipe de la DSP vor testa angajații centrelor de la Pojorâta, Siret, Zvoriștea și angajații Centrului <Blijdorp - O Nouă Viață> Suceava. La Sasca Mică, deja avem rezultatele: 242 de persoane internate și 59 de angajați testați pozitiv, aici fiind luate deja măsurile corespunzătoare”, ne-a mai spus Crețuleac. În centrul de la Sasca Mică sunt cazuri de persoane asimptomatice.

 

 Centrul de la Mitocu Dragomirnei

Un caz particular a fost cel de la Centrul de Recuperare Mitocu Dragomirnei. Acolo au fost două persoane cu simptome de Covid-19, care imediat au fost izolate, apoi internate și tratate. Faptul că una dintre persoanele cu simptome de Covid-19, șefa Centrului de la Mitocu Dragomirnei, Cristina Doroftei, a făcut testul și a ieșit pozitiv a făcut posibil ca DGASPC Suceava să ceară imediat DSP testarea întregului colectiv, persoane internate și angajați. Au fost luate din timp măsuri, astfel că după testarea tuturor persoanelor de la centrul Mitocu Dragomirnei, toate testele au fost negative.