Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, vineri după-amiază, patru decese în județul Suceava, ale unor persoane confirmate cu COVID-19. Numărul deceselor din cauza noului coronavirus raportate pentru județul Suceava a ajuns astfel la 108. Vineri, GCS a raportat că au murit un bărbat de 51 de ani și unul de 63 de ani și două persoane internate în centre de îngrijire, una la Sasca Mică și una la Ilișești.

Bărbatul de 51 de ani nu a fost internat în spital. Conform buletinului informativ al GCS, din data de 13 aprilie a acuzat greutate la înghițire, dificultăți în respirație, stare de slăbiciune accentuată și a urmat tratament la domiciliu cu antibiotice și medicamente simptomatice. Nu avea boli preexistente. A murit în data de 17 aprilie, la domiciliu. A doua zi i s-au recoltat probe pentru testul COVID-19 și a fost confirmat pozitiv în data de 23 aprilie.  

Al doilea deces este al unui bărbat în vârstă de 63 de ani, bolnav de diabet, internat în data de 20 aprilie în Spitalul Județean de Urgență Suceava cu insuficiență respiratorie cu oxigenoterapie. El urmase tratament la domiciliu cu antibiotic, la recomandarea medicului de familie. În ziua internării i s-au recoltat probe pentru COVID-19 și a fost confirmat pozitiv în data de 22 aprilie, în a doua zi după ce a murit.

Al treilea deces raportat vineri a fost al unui bărbat în vârstă de 80 ani, de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Sasca Mică, internat în Spitalul de Urgență Suceava în data de 20 aprilie, după ce fusese confirmat pe 19 aprilie cu COVID-19.  El a murit în data de 23 aprilie.

Tot dintr-un centru de îngrijire, de la Spitalul de Îngrijiri Paliative Ilișești, a fost a internat pe 8 aprilie, în Spitalul Județean de Urgență Suceava, un bărbat de 63 de ani, confirmat cu noul coronavirus în data de 7 aprilie. Bărbatul a murit în data de 23 aprilie. Drept comorbidități avea sechele după un atac vascular cerebral, hemiplegie dreaptă, diabet, fibrilație atrială și encefalopatie cronică.