Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a calificat drept manipulare o informație apărută în spațiul public potrivit căreia unii parlamentari PSD de Suceava s-ar fi testat pentru Covid-19 în detrimentul cadrelor medicale de la Spitalul Județean Suceava. „Pentru că sucevenii merită să știe adevărul, prezentăm faptele așa cum s-au desfășurat în realitate, nu după cum le interpretează unii care probabil doresc să spele imaginea unui anumit lider politic aflat în fruntea județului, care nu doar că a chemat medicul la miezul nopții acasă pentru a-și face respectivul test, ba chiar a devenit <doctor> peste noapte pentru a beneficia de serviciile respective”, a declarat Ioan Stan.

El a explicat că se poate verifica faptul că în data de 13 martie a.c. s-a confirmat faptul că senatorul liberal Virgil Chițac are coronavirus, starea dumnealui începea să se înrăutățească și alte persoane cu care acesta a intrat în contact aveau potențial de infectare. „Pentru că fac parte din aceeași comisie cu dumnealui și am interacționat personal cu domnia sa în Senat în săptămâna respectivă, mi s-a cerut de la București să-mi fac testul pentru Covid-19, testare cerută de altfel tuturor membrilor Senatului. Întrucât în perioada respectivă am interacționat permanent cu ceilalți colegi senatori și deputați PSD din Suceava, i-am anunțat că este posibil ca la rândul lor să fie infectați, prin urmare am mers împreună la secția de boli infecțioase pe data de 13 martie și am prezentat cadrelor medicale de acolo prezumția de infectare, dar și faptul că nu avem simptome și am întrebat dacă este necesar să facem acest test. Ni s-a spus că este obligatoriu, deoarece am fost prezenți în aceeași încăpere cu o persoană confirmată pozitiv”, a explicat liderul PSD Suceava.

El a explicat că după ce le-au fost prelevate probele, s-a dispus obligatoriu intrarea parlamentarilor în izolare timp de 14 zile, urmând să mai fie făcut un test după expirarea perioadei de carantinare la domiciliu. „Menționez faptul că atunci când ne-am prezentat pentru recoltarea probelor nu era nimeni la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Suceava, aspect care poate fi verificat de cei în drept. De altfel, pe site-ul Grupului de Comunicare Strategică se poate verifica faptul că pe 14 martie, deci cu o zi mai târziu, în județul Suceava era confirmat un singur caz de Covid-19”, a precizat Ioan Stan.

El a adăugat că la momentul respectiv, la nivel național, nu se punea problema numărului insuficient de teste și deci nu se punea problema să nu se poată face testarea pentru „zecile de medici și asistente” ai spitalului județean, ”după cum se afirmă într-un mod defăimător în articolul apărut, respectiva situație a apărut cu o săptămână mai târziu”.

„Menționăm și faptul că din aceleași considerente menționate mai sus, sâmbătă, 14 martie, au fost testați toți membrii Parlamentului, indiferent de culoarea politică (PSD, PNL, PMP, USR, ProRomânia, ALDE, UDMR), precum și membrii Guvernului – fapt de asemenea verificabil pe site-ul Grupului de Comunicare Strategică. Gestul nostru a fost determinat de cerințele specialiștilor din Grupul suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor contagioase”, a spus Stan. Liderul PSD Suceava consideră că această informație apărută în spațiul public și „prezentată tendențios” este o „încercare de stopare a căderii libere în care se află un lider politic județean care este responsabil de situația dezastruoasă, sanitară și economică, care s-a instalat apoi în Suceava”.