Primăria comunei Cornu Luncii, în colaborare cu Asociația Cultul Eroilor Suceava, a organizat joi, 28 mai, de Ziua Eroilor, activități comemorative la monumentele din comună, închinate celor 345 de eroi din localitate. Deși în condiții speciale, în cadru restrâns, organizatorii au ținut totuși să marcheze cum s-a putut însemnatul moment. Se știe deja că la Cornu Luncii este un adevărat cult al eroilor, toate monumentele fiind renovate și întreținute, iar în satul Păiseni este construit de câțiva ani Panteonul Eroilor Comunei Cornu Luncii, la mormântul sublocotenentului Ioan Grosaru, mort în misiune în Irak, în anul 2007. Aici este o cruce monumentală, de 15 tone şi 7,5 metri înălţime, ridicată cu ocazia comemorării a zece ani de la moartea eroului din Irak.
Coroanele de flori au fost depuse de poliția locală la toate monumentele închinate celor 345 eroi din comuna Cornu Luncii, la Panteonul Eroilor Comunei Cornu Luncii (dedicat și localnicilor dispăruți în marile conflagrații mondiale) și la monumentul eroului slt. postmortem Constantin Puiu Mihalovici, decedat la Revoluția din 1989.

La momentele comemorative în cadru restrâns Asociaţia Cultul Eroilor Suceava a fost reprezentată de prim-vicepreședinte Dumitru Davidel, neobosit la cei 83 de ani ai săi, iar Primăria comunei Cornu Luncii, de viceprimarul Constantin Cioban, secretarul Constantin Oiaga și consilierul primarului Petria Vultur.