Un bărbat de 44 de ani din comuna Bosanci s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat beat la volan. În timp ce circula prin comună, un tânăr șofer nu i-a acordat prioritate, între cele două autoturisme având loc o tamponare. În urma verificării cu etilotestul, bărbatul aparent nevinovat pentru producerea coliziunii a fost depistat băut și s-a ales cu un dosar penal.

Incidentul s-a petrecut miercuri seara, în timp ce un tânăr de 19 ani din comuna Moara conducea un autoturism BMW pe strada Siminului din comuna Bosanci. Ajuns în intersecția cu strada Brutarului, tânărul șofer nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism Opel condus de un bărbat de 44 de ani din localitate, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului cele două vehicule au fost avariate, la fața locului fiind solicitată intervenția poliției după ce șoferii nu s-au putut înțelege amiabil. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Ipotești au constatat când au ajuns la fața locului că șoferul în vârstă de 44 de ani, nevinovat de producerea tamponării, mirosea a alcool. Testarea celor doi șoferi implicați a arătat o valoare de 0,00 mg/l în cazul șoferului în vârstă de 19 ani și de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celuilalt șofer, care a fost transportat la spital pentru recoltarea unor probe biologice care vor stabili alcoolemia în sânge. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru ”conducere sub influența alcoolului”, iar tânărul șofer a fost sancționat contravențional pentru neacordare de prioritate în trafic.