Un bărbat în vârstă de 29 de ani din municipiul Suceava și fiica sa în vârstă de 2 ani au fost răniți după coliziunea dintre autoturismul în care se aflau și o autoutilitară, produsă pe DJ 208A, la Ipotești. Accidentul a avut loc joi, în jurul orei 16.15, din fericire fără repercusiuni grave. Șoferul care nu se face vinovat de accident s-a ales cu dosar penal pentru că avea permisul reținut. Din cercetările preliminare ale poliției rezultă că un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Udești, aflat la volanul unei dube Ford Tranzit, pentru transport decedați, nu a acordat prioritate la efectuarea virajului stânga către incinta unei spălătorii, intrând în coliziune cu autoturismul Mercedes condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din municipiul Suceava.Personalul medical ajuns la fața locului a acordat îngrijiri medicale șoferului de pe Mercedes, care avea contuzii la nivelul brațelor și fetei în vârstă de 2 ani, pasageră în spate în mașina sa, care a suferit o contuzie abdominală. Cei doi șoferi au fost verificați cu etilotetsul, rezultând că nu au consumat alcool. După verificările făcute în baza de date polițiștii au constatat că șoferul în vârstă de 29 de ani, de la volanul Mercedesului, figurează cu mențiunea permis cu restricții, suspendat. Polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” și ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și continuă cercetările.