Comitetului Executiv Județean al PSD Suceava a validat, sâmbătă, propunerile formulate de Biroul Permanent Județean PSD referitoare la desemnarea candidaților pentru funcțiile administrației publice locale. Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava a fost validată candidatura fostului prefect de Suceava, Mirela Elena Adomnicăi. „Alegerea a fost fundamentată pe pregătirea profesională a domniei sale în domeniul juridic, pe experiența sa profesională ca director al unor instituții județene, ca parlamentar și mai ales ca prefect al județului Suceava”, este poziția PSD Suceava, transmisă printr-un comunicat de presă.

Colegii de partid ai Mirelei Adomnicăi au apreciat că în mandatul pe care l-a avut ca prefect Mirela Adomnicăi „a gestionat cu pricepere problemele județului, confruntându-se deseori cu necesitatea de a gestiona situații dificile, nemulțumiri sociale, incendii, inundații”, dar a demonstrat și „o preocupare intensă pentru sprijinirea primarilor și rezolvarea problemelor administrațiilor locale”. La acest moment, Mirela Adomnicăi este director executiv al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Suceava.