Noile modificări aduse legii pentru protecția și promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap, care intră în vigoare de sâmbătă, 25 iulie, permit aplicarea unor amenzi de până la 10.000 de lei celor care parchează pe locurile rezervate special persoanelor cu dizabilități.

Legea nr. 145/2020, publicată miercuri în Monitorul Oficial, stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor celor care ocupă un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se fac de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens.

Până acum, conform Avocatnet.ro, Legea nr. 448/2006 prevedea că o astfel de faptă se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei și cu ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător.