O dublă tragedie s-a consumat luni în micuțul sat Pleșa, din comuna Mănăstirea Humorului, după un incendiu urmat de explozia unei butelii, într-o locuință în care se aflau două femei, una în vârstă de 85 de ani și una de 60 de ani, mamă și fiică. Incendiul amplificat de explozia unei butelii nu le-a lăsat nici o șansă celor două. Până la sosirea pompierilor militari la locul incendiului localnicii au încercat să intervină. Au spart un geam de la bucătărie de vară, însă s-au retras când au observat că focul este puternic, iar în interior este și o butelie.

Panica a fost mare, flăcările punând în pericol și alte două case din vecinătate.

La fața locului au intervenit pompierii militari de la subunitățile din Câmpulung Moldovenesc şi din Gura Humorului, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Trupurile carbonizate au fost găsite în bucătăria de vară, în două încăperi diferite.

Din primele cercetări ale pompierilor se bănuiește că incendiul a izbucnit din cauza unei defecțiuni electrice.

Aproximativ la aceeași oră în zona Ostra - Stulpicani a fost o furtună însoțită de descărcări electrice, un trăsnet lovind o casă la Negrileasa, însă la Pleșa ploaia a venit după ce tragedia era consumată. 

Cele două femeia au fost luni la biserica romano-catolică din sat, după care au plecat acasă să se odihnească. Se bănuiește că dormeau când a izbucnit focul, ceea ce a facilitat intoxicarea lor și iminența tragediei.