Un șofer care a plecat la drum rupt de beat a avut un traseu de scurt. Pentru că avea ”la bord” o cantitate suficient de mare de băuturi alcoolice, bărbatul în vârstă de 53 de ani, din orașul Liteni, nu a mai putut controla mașina marca VW Golf pe care o conducea. Consecința a fost aceea că autoturismul a părăsit carosabilul, a intrat în gardul unui localnic, de unde a ricoșat în șanț.

Polițiștii chemați la fața locului de proprietarul gardului distrus parțial au constatat că șoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost de 1.53 mg/l alcool pur în aer expirat, adică peste 3 la mie în sânge, motiv pentru care șoferul a fost condus la Spitalul Judeţean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Șoferul petrecăreț este cercetat acum atât pentru ”distrugere”, cât și pentru ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.