O fetiță de numai 3 ani din comuna Pătrăuți a ajuns la spital cu arsuri pe 35 % din suprafața corpului, după ce a fost lăsată nesupravegheată și a aprins hainele de pe ea.

Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de luni, însă mama fetiței s-a deplasat cu minora de 3 ani la spital abia trei zile mai târziu, în cursul zilei de joi. În cursul aceleiași după amiezi au fost informați despre eveniment și polițiștii Secției de Poliție Rurală Dărmănești, care au demarat cercetările.

S-a stabilit astfel că în cursul zilei de luni, 10 august, fetița se juca cu o brichetă în casa de locuit din satul Pătrăuți. La un moment dat, lipsită de supravegherea mamei, care a declarat că hrănea în acel moment alt copil, fetița și-a aprins cu bricheta hainele cu care era îmbrăcată, suferind arsuri pe tot corpul. Crezînd că poate fi tratată acasă de arsurile suferite, mama fetiței a amânat aproape 3 zile prezentarea la o unitate medicală, însă joi, văzând că starea fetiței se deteriorează, a plecat spre Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Medicii au diagnosticat fetița în urma consultațiilor de specialitate cu „arsuri de grad II, III pe o suprafață de 35% din corp”, din cauza stării precare de sănătate, ea fiind transferată la o unitate medicală din municipiul Iași. Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.