Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Putna, care s-a urcat băut la volan, a intrat cu mașina pe care o conducea într-un copac și a părăsit locul accidentului. S-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.30, pe un drum comunal din Putna. În mașină cu șoferul în vârstă de 18 ani mai era un tânăr în vârstă de 19 ani, care a fost rănit, ajungând la Spitalul Rădăuți.  Din fericire, este un caz în care teribilismul nu a avut consecințe tragice, cum s-a întâmplat recent la Arbore, însă tânărul care a condus s-a ales cu doar penal pentru mai multe infracțiuni.

Din cercetările polițiștilor rezultă că Eugen M., în vârstă de 18 ani, din Putna, aflat la volanul unui Citroen, pe un drum comunal, în zona Putnișoara, din cauză că nu a adaptat viteza la drumul pietruit, probabil și din cauza consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de mers, mașina lovind un arbore, iar apoi fiind proiectată într-un gard din plasă. După impact, șoferul de 18 ani a reușit să plece mai departe cu mașina avariată, deplasându-se în jur de 3 kilometri, până în curtea blocului CFR din Putna, unde a sesizat accidentul, probabil alarmat de starea consăteanului din mașină.  

Polițiștii au verificat prima dată starea celor doi, pasagerul de 19 ani fiind transportat cu o ambulanță la Spitalul municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat ulterior cu leziuni ușoare, care nu îi pun viața în pericol. 

În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că tânărul de la volan avea o concentrație de 0,57 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.