O îngrijitoare de la Școala Gimnazială Nr. 11 „Miron Costin” din Suceava a fost luată vineri cu ambulanța de la școală, după ce i s-a făcut rău. Directorul unității de învățământ, prof. Dumitru Moraru, a declarat că femeia, în vârstă de 60 de ani, și-a pierdut pentru scurt timp cunoștința, în timp ce era la muncă. „Am sunat la 112, a venit ambulanța, i-au făcut o evaluare sumară și au decis că cel mai bine este să fie transportată la spital, mai ales că alte două îngrijitoare au fost confirmate astăzi pozitiv și ele au lucrat împreună. Era subfebrilă, acuza dureri de picioare, dar a spus că are gust și miros. A acceptat să fie transportată la spital”, a spus directorul școlii.

Acesta a precizat că îngrijitoarea căreia i s-a făcut rău a refuzat anterior să meargă la testarea Covid, în cadrul campaniei inițiate și finanțate de Primăria Suceava. Din cei 83 de angajați ai Şcolii „Miron Costin”, doar 33 au acceptat să fie testați pentru depistarea noului coronavirus, printre ei fiind și cele două îngrijitoare confirmate vineri cu Covid-19.