Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Cajvana, a fost ridicat din localitatea de domiciliu de polițiști și dus la Penitenciarul Botoșani, luni, 5 octombrie, în baza unei condamnări definitive la o pedeapsă de 3 ani, 7 luni și 20 de zile de închisoare, într-un dosar în care a fost judecat pentru ”dare de mită”, ”ultraj” și ”conducere sub influența băuturilor alcoolice”.
Inculpatul, Costică Grigore Savu, a încasat pedeapsa destul de aspră în condițiile în care a comis faptele amintite mai sus deși avea deja la activ o condamnare la 2 ani de închisoare, cu suspendare. Având în vedere că a comis faptele în perioada de încercare, el va executa și pedeapsa dată inițial cu suspendare.
Faptele care i-au adus condamnarea lui Grigore Costică Savu s-au petrecut pe 7 decembrie 2019, când a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție, iar la testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,77 mg/litru în aerul expirat, ulterior probele de sânge indicând o alcoolemie de 2,3 la mie.
În tentativa de a mușamaliza totul, el a încercat fără succes să ofere mită unuia dintre polițiști, iar mai apoi, în timp ce era condus la spital pentru prelevarea probelor de sânge, l-a înjurat ca la ușa cortului pe omul în uniformă și l-a amenințat.
În aceste codiții, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au pus sub acuzare pe bărbatul din Cajvana, pe lângă conducerea sub influența alcoolului, și pentru ultraj și dare de mită.
Comentarii