La doar o zi după remiza cu CSM Vaslui, CSU Suceava a pierdut joi confruntarea cu HC Buzău, contând pentru etapa a VII-a a Ligii Naționale. Partida disputată în cadrul turneului de la Sfântu Gheorghe s-a încheiat cu scorul de 24-30, după ce, la pauză, tot buzoienii conduceau, cu 11-19. Epuizați după jocul solicitant din ziua precedentă, handbaliștii pregătiți de Adrian Chiruț și Iulian Andrei n-au reușit să păstreze echilibrul de pe teren decât în primele 20 de minute, atunci când tabela de marcaj înregistra scorul de 7-8.
Cel mai bun marcator al partidei a fost pivotul buzoian Dumitrana, cu 12 reușite. Dintre suceveni, cel mai bine au stat la capitolul eficiență Mihalcea și Olariu, cu câte 4 goluri.
După disputarea a șapte etape „studenții” au acumulat două puncte în clasament.
CSU Suceava a evoluat în alcătuirea: Grigoraș, Makaria – Mihalcea 4, Olariu 4, Fodorean 3, Kobzii 3, Loic 3, Dascălu 2, Nalbantoglu 2, Furak 1, Oancea 1, Câmpan 1, Tofănel, Manjic, Balasz.
Sucevenii vor câștiga cu scorul de 10-0, la „masa verde”, următoarele două meciuri de campionat, cu CSM Bacău și CSM Botoșani, care ar fi trebuit să se dispute sâmbătă și duminică. Cele două grupări au raportat câte 15 cazuri de COVID-19 în cadrul loturilor de jucători și nu au făcut deplasarea la Sfântu Gheorghe.
Comentarii