La doar patru zile distanță de la victoria din campionat, cu scorul de 3-2, Șomuz Fălticeni a câștigat și duelul din Cupa României, disputat miercuri după-amiază, împotriva celor de la Foresta Suceava. Formația antrenată de Daniel Stoica s-a impus cu scorul de 2-0 și s-a calificat meritat în turul al patrulea, acolo unde, cel mai probabil, va da piept cu Ceahlăul Piatra Neamț. Fălticenenii au deschis scorul după o jumătate de oră de joc, prin mijlocașul Daniel Păiuș, cu un șut plasat, la colțul lung, de la marginea careului de 16 metri. Scorul final a fost stabilit de Cătălin Tutuță, în minutul 76, dintr-un penalty scos de Eduard Julei.

„Suntem mulțumiți de rezultat și cred că victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială. Jocul echipei este în creștere de la meci la meci, asta este cel mai important. Obiectivul nostru este să aducem, după foarte mulți ani, o echipă de primul eșalon la Fălticeni”, a declarat Iulian Darabă, managerul sportiv al grupării fălticenene.

Șomuz: Cl. Chindriș – Chiseliță, Tutuță, Forisz, Dohotaru, Păiuș, Micloș, Njindja, Tchassem, Zapata, Toukam. Au mai intrat: Padovei, Afalna, Julei, Robciuc.

Foresta: Zvoronciuc – Sumanariu, Vitu, Novacek, Filip, Stănescu, Rotaru, Săhlean, Popovici, Dicu, Marin. Au mai intrat: Cimbru, Da Silva, Cerlincă, Martin.