Rata de infectare cu coronavirus în municipiul Vatra Dornei și în comuna Cacica a depășit 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori, astfel încât Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a decis, luni, aplicarea unor restricții în vederea limitării răspândirii virusului. Directorul Direcției de Sănătate Publică, dr. Dinu Sădean, a arătat că în Vatra Dornei, la data de 12 octombrie a.c., erau 26 de cazuri active și o rată de infectări la mia de locuitori 1,57, iar la Cacica erau 8 cazuri active și o rată de infectări la mia de locuitori de 1,84.

În acest context, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a stabilit că în Vatra Dornei și Cacica activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se suspendă începând cu data de 13 octombrie, ora 08:00. De asemenea, se suspendă activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, cu excepția activităților pe care le desfăşoară pentru clienți cazați în aceste unități de cazare.

Tot din 13 octombrie, ora 8.00, se suspendă activitatea cinematografelor, instituțiilor de spectacole şi sau concerte, în interiorul clădirilor.

În intervalul orar 07:45-20:30, de luni până vineri, în toate spațiile publice deschise aflate pe o rază de 50 metri în jurul perimetrului exterior al unităților de învățământ din municipiul Vatra Dornei și comuna Cacica purtarea mijloacelor individuale de protecție (mască de protecție etc.) este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani. Primăriile vor marca fiecare cale de acces (bulevarde, străzi, alei etc.) și vor afișa în locuri vizibile un semn distinctiv pentru delimitarea spațiilor publice deschise aflate pe o rază de 50 metri în jurul perimetrului exterior al unităților de învățământ.

Totodată, se suspendă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția pariurilor și loteriilor unde se eliberează bilet, cu respectarea regulilor de distanțare și a măsurilor de siguranță sanitară.

 

Angajații afectați de restricții vor beneficia de măsuri de sprijin

CJSU a mai stabilit că toate administrațiile publice locale din județul Suceava vor intensifica măsurile de prevenire a răspândirii riscului epidemiologic în cadrul locațiilor în care există un aflux mare de persoane – piețe, târguri, expoziții etc., asigurând măsurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a următoarelor: stabilirea a minimum două fluxuri funcționale (acces și evacuare persoane) în cadrul obiectivelor, asigurarea punctelor de triaj epidemiologic la accesul în obiective (controlul temperaturii cu termometre noncontact, verificarea purtării mijloacelor individuale de protecție), limitarea accesului persoanelor prin temporizare astfel încât să se asigure distanțarea socială de minimum 2 metri între persoane, respectiv minimum 4 mp/persoană, asigurarea unor puncte de dezinfecție a mâinilor în cadrul acestor locații, monitorizarea respectării de către participanți a conduitei preventive în domeniul epidemiologic etc.

Instituțiile de control vor intensifica verificările în piețe, târguri, mijloace de transport în comun și perimetrele unităților şcolare, conform atribuțiilor stabilite de legislația incidentă prevenirii și gestionării riscului epidemiologic.

Angajații afectați de restrângerea activității operatorilor economici și a unităților cultural-artistice vor beneficia de măsurile de sprijin potrivit OUG nr. 120/2020 privind instituirea unor măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2.