Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunțat, marți, într-o conferință de presă comună cu medicul epidemiolog Dana Costea, de la DSP Suceava, și cu purtătorii de cuvânt de la Poliție, ISU, DSP și Prefectură, că măsurile de restricții suplimentare legate de activitatea restaurantelor și purtarea măștii de protecție în spațiu deschis în zona școlilor se pot ridica dacă în localitățile respective timp de două zile consecutiv incidența cazurilor pozitive scade la 1,5 sau sub 1,5 la mia de locuitori.

Prefectul a precizat că în Suceava, Siret, Vatra Dornei și în comunele Bălcăuți, Calafindești, Cacica, Fundu Moldovei, Grănicești, Ipotești, Pojorâta și Todirești au fost aplicate restricții suplimentare în urma analizelor efectuate de epidemiologi, fundamentate pe statisticile zilnice ale cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2. „Conduita preventivă poate duce la ridicarea restricțiilor. Stă în puterea noastră să evităm măsurile restrictive”, a subliniat prefectul Alexandru Moldovan.

 

Testarea la domiciliu reduce aglomerația în zona tampon a spitalelor

La rândul său, medicul epidemiolog Dana Costea a arătat că, la acest moment, nicăieri în lume nu există o soluție de stăpânire a pandemiei cu coronavirus și că singurele măsuri care se pot lua pentru limitarea numărului de cazuri sunt cele arhicunoscute - purtarea măștii de protecție, distanțarea fizică și respectarea regulilor de igienă. Ea a explicat că în localitățile cu număr redus de locuitori, de 2.000-3.000 de oameni, dacă două familii se infectează cu SARS-CoV-2 deja se atinge pragul de alertă, de 1,5 sau peste 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori. 

„Tot ce avem de făcut este să purtăm masca, să păstrăm distanța și să respectăm măsurile de igienă, ca să nu aglomerăm spitalul pentru că aici trebuie să fie ajutați și cei care nu sunt bolnavi de Covid”, a afirmat dr. Costea.

O măsură în sprijinul păstrării Spitalului de Urgență Suceava și pentru bolnavii cu alte afecțiuni decât Covid este posibilitatea testării Covid la domiciliu, efectuată de personalul de la Ambulanță.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, lt. Alin Găleată, a declarat că numai în ultima săptămână au fost testate la domiciliu 102 persoane cu simptome ușoare sau asimptomatice. Testarea la domiciliu reduce aglomerația din zona tampon a spitalelor, cu persoane suspecte de Covid, care așteaptă testarea sau rezultatul testării. În ziua precedentă, două treimi din persoanele testate la domiciliu au avut rezultat pozitiv, conform medicului Dana Costea.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, comisar-șef Ionuț Epureanu, a arătat că și pentru polițiști este o sarcină ingrată „să vegheze la limitarea unor drepturi și libertăți”. „Nu este plăcut să scoți dintr-o sală 44 de oameni de la un majorat, să vezi că nu pot să-și termine tortul”, a spus Ionuț Epureanu, care a subliniat că polițiștii au încercat să dea dovadă de tact și să aplice gradual sancțiunile prevăzute de lege.