Voluntarii suceveni se pot înscrie la noi proiecte de educație pentru mediu, dar și pentru acțiuni în cadrul proiectelor internaționale: Eco-Schools, Learning About Forests, Young Reporters for Environment, coordonate de CCDG România (www.ccdg.ro), la nivel naţional, și de FEE (Foundation for Environmental Education (www.fee.global), la nivel internațional.

După cum a informat inspectorul școlar Tatiana Vîntur, de la IȘJ Suceava, coordonator al programelor de educație pentru mediu, perioadele de înscriere pentru anul școlar 2020-2021 sunt 10 septembrie – 30 noiembrie 2020: Programul „Eco-Şcoala” (Eco-Schools) – www.ccdg.ro; 10 septembrie – 30 decembrie 2020: Programul „Să învățăm despre pădure” (Learning About forests) – www.ccdg.ro; 10 septembrie 2020 – 30 martie 2021: Programul „Tineri reporteri pentru Mediul Înconjurător” (Young Reporters for Environment) – www.youngreporters.org. În perioada iunie-iulie 2021 se vor desfășura Concursul Naţional „Prietenii Pădurii” , Concursul Naţional „Valorificând deşeurile, salvăm mediul şi sănătatea noastră”, Concursul Naţional „ECO-SITE”. Mai multe informații despre concursurile de mediu puteți obține accesând https://educatiafnonf.wordpress.com/.