Curtea Școlii Gimnaziale Zamostea a fost reamenajată, pentru desfășurarea unor ore de curs în aer liber, prin rotație, cât și pentru pauzele decalate ale elevilor, cu respectarea distanțării fizice și a condițiilor de igienă. Mediul de învățare, în contextul pandemiei de Sars-Cov-2, a suferit serioase modificări, devenind unul inovativ, dar care respectă toate standardele și reglementările în vigoare. De aceea, a fost nevoie de organizarea acestui spațiu și realizarea unui design corespunzător și atractiv. Profesor învățământ primar Daniela Botezatu ne-a spus că ,,inițiativa #ErasmusDays2020 de a face vizibile comunității proiectele care promovează tematici de interes global ne-a determinat să îl înregistrăm printre cele câteva  mii de evenimente din Europa și din întreaga lume, introducând astfel Școala Gimnazială Zamostea pe harta Erasmus+”.

Scenariile de reamenajare a spațiului din curtea școlii au trebuit să corespundă specificului instituției de învățământ, dar și realității locale, urmărindu-se eficientizarea conținuturilor programelor în vederea formării competențelor, precum  și organizarea spațiului de învățare  pentru preșcolari  și  școlari. ,,Mulțumim pentru susținerea de care ne-am bucurat în crearea unui mediu educațional în care se desfășoară activități care au o influență importantă asupra  creativității și curiozității manifestate de preșcolari și școlari. Pentru a însufleți acest spațiu s-au implicat părinții copiilor, Primăria și Consiliul Local Zamostea, conducerea Școlii Gimnaziale Zamostea și colegii. Prin cooperare, vom insufla și copiilor dorința de a primi și de a dărui”, a declarat profesor învățământ preșcolar Mirela Airinei.

Proiectul a avut un impact pozitiv atât în cadrul școlii din Zamostea, cât și al comunității locale, devenind un ,,spațiu cu suflet”, utilizat exclusiv pentru activitățile din timpul programului preșcolarilor și școlarilor, în vederea prevenirii efectelor SARS-CoV-2 în domeniul educației.