Curtea de Apel Suceava încearcă să fie în pas cu tehnologia și să ofere justițiabililor un acces cât mai facil și complet la dosarele în care sunt implicați. Din aceste motive, dar și pentru sporirea măsurilor de protecţie a sănătăţii populaţiei în contextul actualei pandemii, Curtea de Apel Suceava propune o serie de modificări care vizează mai multe direcții. Pe noulsite al instituţiei, www.curteadeapelsuceava.ro, care cuprinde toate instanţele din judeţele Suceava şi Botoşani, se vor găsi mai multe aplicații operaționale.

Poate cea mai importantă aplicație este dosarul electronic, care permite vizualizarea online şi descărcarea de către părţi, reprezentanţii acestora şi ceilalţi participanţi, experţi, interpreţi, traducători, lichidatori judiciari a documentelor din dosarele aflate pe rolul instanţelor.

”În funcţie de capacităţile de scanare şi resursele umane disponibile, în aplicaţie vor putea fi vizualizate, la momentul lansării, toate documentele din dosare (pentru curtea de apel şi instanţele arondate Tribunalului Botoşani) ori doar cele întocmite de instanţe, urmând ca, pe măsura realizării operaţiunilor de scanare, să fie disponibile toate documentele (pentru Tribunalul Suceava şi instanţele arondate)”, se arată într-un comunicat al Curții de Apel Suceava.

 

 Ce alte aplicații vor mai fi disponibile

O altă aplicaţie este cea de transmitere securizată a documentelor (TDS), care permite transmiterea online a documentelor întocmite de instanţe, însoţite de semnătura electronică, pentru părţile şi reprezentanţii acestora care pun la dispoziţia instanţelor o adresă de e-mail şi un număr de telefon.

Pe noul site se va găsi și aplicaţia care permite vizualizarea, în timp real, a derulării şedinţelor de judecată, deosebit de utilă mai ales pentru avocaţi, care îşi pot, astfel, programa activităţile zilnice de asistenţă ori reprezentare juridică. În fine, ca element de noutate este și aplicaţia de programare online pentru activităţi care necesită prezenţa fizică la registraturile şi arhivele instanţelor.

”Aplicaţiile implementate sunt însoţite de instrucţiuni de utilizare, accesul fiind deosebit de facil, inclusiv de pe telefonul mobil, urmând a fi complet operaţionale, pentru toate instanţele arondate, începând cu 5 noiembrie 2020, dată până la care se vor efectua testări, în funcţie de traficul înregistrat. Deosebit de aceste aplicaţii informatice care se înscriu în tendinţa actuală de digitalizare a justiţiei, site-ul cuprinde informaţii despre organizarea, compunerea, conducerea şi competenţa instanţelor, practica judiciară relevantă, precum şi un ghid cu întrebări şi răspunsuri pentru cetăţenii care se adresează instanţelor de judecată”, se mai arată în comunicatul remis de Curtea de Apel Suceava.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul şi colaborarea specialiştilor IT de la Tribunalele Arad şi Bucureşti şi de la Curţile de Apel Galaţi, Constanţa şi Bucureşti.

Conducerea Curţii de Apel Suceava crede că aceste noutăți vor permite accesul mai rapid la informațiile de interes, dar și la o justiție transparentă. Pentru munca depusă la acest proiect, reprezentanții instanței sucevene au ținut să mulțumească colaboratorilor, precum şi tuturor cetățenilor implicați în proceduri judiciare pentru cooperarea deplină în aplicarea măsurilor de protecție sanitară.