Teribilul virus care s-a abătut asupra noastră la începutul anului a mai făcut o victimă printre cei cu o vârstă fragedă – o fetiță de nici două luni, din județul Suceava.

În raportul transmis de autorități sâmbătă, 19 decembrie, printre persoanele decedate -139, dintre care 81 bărbați și 58 de femei, se află și un deces înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani. Copilul prezenta comorbidități, conform informațiilor transmise de Grupul de Comunicare Strategică.

În urma analizelor medicale a rezultat că avea malformații cardiace congenitale, hipertrofie ventriculara stanga concentrica secundara, HTP sev, cardiomegalie și tromboembolism pulmonar.

În spatele acelor cifre și a raportării oficiale se află povestea tristă a unui copil în vârstă de aproape două luni, din Mănăstirea Humorului, care a fost adus la Spitalul Județean Suceava într-o duminică după-amiază, la finele lunii noiembrie, cu insuficiență respiratorie.

Testat pentru Covid-19 cu test rapid antigen, rezultatul a fost pozitiv .

Mai mult, radiografia toracică a arătat modificări la nivel cardiac, astfel încât medicii au suspectat o malformație cardiacă, motiv pentru care s-a decis transferul la o clinică de specialitate din Iași.

Copilul a fost transferat intubat, starea lui fiind foarte gravă. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Suceava a mai spus că ulterior atât copilul, cât și mama au fost confirmați pozitivi cu Covid-19 la testul RT PCR.
Fetița a fost transferată de la Spitalul de Urgență Suceava la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, în stare gravă, acolo fiind intubată și ventilată mecanic. În plus, la examenul imagistic au fost confirmate și leziuni pulmonare provocate de Covid.

După aproape trei săptămâni, micuța a pierdut lupta cu boala – un alt suflet al cărui sfârșit a fost grăbit de pandemie.

Până acum 14.296 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS - CoV - 2 au decedat în România.