Reputatul antrenor sucevean Ioan Zanfirache, personalitate marcantă a atletismului românesc și mondial, s-a stins fulgerător din viață la vârsta de 67 de ani, din cauza uni infract miocardic. Plecat de pe aceste meleaguri să cucerească lumea, Ioan Zanfirache a părăsit România în anul 1988, împreună cu Daniela Costian, soția și atleta sa, stabilindu-se în Australia. Pentru țara de la antipozi, Daniela Costian, care este și în prezent recordmana României la aruncarea discului, a câștigat o medalie de bronz la Jocurile Olimpice din 1992, de la Barcelona și una de argint la Campionatele Mondiale în aer liber din 1993.

În urmă cu șase ani, Ioan Zanfirache a decis să revină în țară, fiind primit cu brațele deschise de Clubul Sportiv Universitar din Suceava. Amprenta personalității sale și geniul de antrenor s-au făcut simțite imediat, gruparea suceveană devenind în scurt timp un nume respectat în concursurile de greutăți. Astfel, Andrei Gag are în palmares, la aruncarea greutății, cu Ioan Zanfirache alături, două podiumuri la Jocurile Mondiale Universitare (locul 2 la Gwangju, Coreea de Sud, în 2015, și un loc 3 la Taipei, Taiwan, doi ani mai târziu), o medalie de argint la Campionatele Mondiale Indoor de la Portland, din 2016, an în care a ratat prezența în finala Jocurilor Olimpice de la Rio, cu toate că a avut a avut același rezultat cu cel al ultimului admis! Alin Firfirică, sub aripa aceluiași Ioan Zanfirache, a devenit atletul numărul unu al României după ce s-a clasat pe locul al patrulea în proba de aruncarea discului la ultimele Campionate Mondiale, calificându-se și pentru Jocurile Olimpice, de anul viitor, de la Tokyo. De asemenea, Ștefan Mura și Marius Musteață au devenit multipli medaliați la campionatele naționale.

Corpul neînsuflețit va fi depus, luni, la casa mortuară situată în spatele Bisericii Sfânta Înviere – Trei Clopote, situată în centrul municipiului Suceava.

Înmormântarea va avea loc, marți, în satul Stamate, comuna Fântânele, localitatea de baștină a marelui antrenor.