Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au avut, duminică, mai multe acțiuni pe linia combaterii comerțului cu materiale pirotehnice interzise, în urma unor acțiuni flagrante dar și a unor percheziții confiscând în jur de 1500 de kilograme de articole pirotehnice și întocmind mai multe dosare penale.

Una din acțiuni a fost organizată pe raza municipiului Suceava, unde au avut loc trei percheziții domiciliare  și trei controale economice, după adunarea de informații privind persoane care dețin astfel de materiale interzise.

În cadrul acțiunii de municipiul Suceava au fost găsite ambalate și depozitate în diferite cutii și saci articole pirotehnice de sezon în greutate de peste 450 de kilograme, cu o valoare de peste 54.000 de lei.

Polițiștii au deschis dosare penale pentru infracțiunea de ”operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

La acțiune au participat și  jandarmi de la grupa de acțiuni speciale, pentru a se preveni eventuale acte de violență.

Tot duminică, polițiștii de la același serviciu, în baza unor date și informații, au surprins în flagrant, în parcarea restaurantului Stibina din Fântâna Mare, un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Boroaia, care oferea spre vânzare în jur de 100 de kilograme de articole pirotehnice din diferite categorii. Plecând de la această acțiune flagrantă, polițiștii s-au deplasat imediat și în comuna Baia, la domiciliul unui bărbat de 34 de ani, în garajul căruia se afla un adevărat depozit de pirotehnice. Polițiștii au ridicat circa 1.000 de kilograme de articole pirotehnice de diferite categorii. Tânărul din Boroaia se alimenta cu marfă de la cel din Baia, rezultă din cercetări.

În acest caz au fost întocmite alte două dosare penale pentru comiterea infracţiunii de “orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.