Un medic chirurg de la Spitalul Judeţean Suceava, trimis în judecată pentru ucidere din culpă, după moartea unui pacient – poliţist, a fost declarat nevinovat de magistraţii de la Curtea de Apel Suceava, la mai bine de 11 ani de la decesul respectivului. Decizia luată luni și care îl privește pe Nasie Nelu Aman, este definitivă și nu mai poate fi atacată la altă instanță. Mai trebuie adăugat că decizia a fost luată de doi judecători, iar un al treilea a decis că medicul este vinovat și l-a condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. În aceste condiții, Nasie Nelu Aman rămâne achitat și nu are nici un fel de obligație.

 

  • operaţie de hernie inghinală care s-a terminat fulminant cu deces

 

În cei şapte ani de anchetă s-au realizat mai multe expertize de specialitate, cu medici de renume care şi-au asumat păreri avizate.

În luna martie 2009, poliţistul Mihai Cristinel R., în vârstă de 42 de ani, care lucra la Secţia de Poliţie Burdujeni, a acuzat o umflătură în zona testiculară, fiind îndrumat către un consult de specialitate la Spitalul Judeţean Suceava. El a fost internat imediat pentru tratarea unei hernii inghinale. Examenul clinic general a concluzionat relaţii normale pe toate aparatele şi sistemele, iar la rubrica comportamente s-a menţionat: fumător şi consumator ocazional de alcool.

În rechizitoriul procurorilor se arată că pacientul a fost programat pentru operaţie în data de 1 aprilie 2009, intervenţia chirurgicală fiind efectuată de doctorul Nasie Nelu Aman, medic chirurg la Spitalul Judeţean Suceava. Bărbatul a fost operat sub anestezie generală, prin procedeul Bassini. Operaţia a decurs normal, iar seara pacientul a fost transferat de la Secţia ATI în secţia Chirurgie, cu evoluţie postoperatorie favorabilă. Asta cel puţin la nivelul documentelor medicale.

A doua zi dimineaţă, pe 2 aprilie, doctorul Aman a constatat că pacientul avea o ascensiune febrilă pe care a interpretat-o ca fiind dezvoltată în contextul resorbţiei hematice postoperatorii, fără alte complicaţii.

Procurorii au arătat că în următoarea zi, pe 3 aprilie, la vizita de dimineaţă, doctorul a constatat că pacientul prezintă stare de agitaţie psihomotorie, pe care a interpretat-o ca fiind un simptom al sevrajului alcoolic, apreciere care avea să se dovedească absolut greşită, a rezultat din cercetări. În aceeaşi zi, în jurul orei 13.00, pe fondul agravării şi mai accentuate a stării, doctorul Nasie Aman a decis suprimarea firelor de sutură, lavaj şi drenajul plăgii operatorii. Evoluţia a fost fulminantă, pacientul decedând prin stop cardio-respirator în aceeaşi după-amiază.

 

  • bacterie contractată în timpul operaţiei a cauzat decesul

 

Raportul de necropsie a stabilit ulterior că moartea pacientului s-a produs prin şoc toxico-septic consecutiv fasciei necrozante, complicaţie toxico-septică a intervenţiei chirurgicale pentru hernie inghinală operantă. Mai pe înţelesul general, bărbatul a contractat o bacterie în timpul operaţiei sau imediat după, care, nesesizată la timp, a evoluat fatal.

„Doctorul Nasie Aman nu a recunoscut complicaţia care ar fi impus deschiderea imediată a plăgii şi efectuarea unei excizii a ţesuturilor afectate de gangrena parietală, etichetând greşit simptomatologia ca fiind produsă de sevrajul alcoolic”, a fost una dintre concluziile procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

 

  • Argumentele în baza cărora procurorii l-au trimis în judecată

 

Până la a se ajunge la trimiterea în judecată a doctorului pentru ucidere din culpă, procurorii au dispus în cadrul anchetei penale mai multe expertize şi contraexpertize, în care medici specialiştii au emis păreri şi au tras concluzii.

Iniţial, cazul a fost analizat de Colegiul Medicilor Suceava, care nu a constatat elemente care să probeze o eroare medicală.

Colegiul Medicilor din România – Comisia Superioară de Disciplină a fost însă de altă părere după analizarea cazului, doctorul Nasie Nelu Aman primind sancţiunea avertisment şi obligaţia de a efectua cursuri de perfecţionare în urgenţe chirurgicale.

Au urmat expertize medico-legale la Institutul de Medicină Legală Iaşi, iar procurorii au solicitat părerile unor medici chirurgi de la Clinica de Chirurgie Oncologică Iaşi şi de la Spitalul de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi.

Concluzia procurorilor a fost că medicul trebuie trimis în judecată. Pacientul a murit din cauza contaminării plăgii produse prin operaţie, intra sau imediat postoperator, dar medicul a fost considerat vinovat, în varianta acuzării,  pentru conduita de după operaţie, când pacientul avea simptome alarmante, în special o stare febrilă accentuată, iar chirurgul nu a realizat despre ce este vorba şi a pus-o pe seama sevrajului alcoolic.

Medicul a precizat în instanţă că nu doreşte să uzeze de procedura recunoaşterii învinuirii. El a dorit să se apere, cu argumentele pe care le-a avut, considerându-se nevinovat de infracţiunea care i se impută.