Luni 21 decembrie, în comuna Crucea a avut loc festivitatea de deschidere a unui nou Punct de Lucru al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (I.S.U.) „Bucovina” al județului Suceava. Deschiderea unui nou centru de acțiune pe Valea Bistriței din județul Suceava a fost posibilă cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Crucea, care au asigurat atât spațiile, cât și dotarea necesară a acestora, pentru găzduirea tehnicii și a pompierilor militari. În cadrul subunității va funcționa o autospecială cu apă și spumă, care este dotată cu un modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, toate încadrate cu echipaje ale Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei.

La festivitate au participat reprezentanți ai autorităților locale și ai instituțiilor și societăților comerciale care au contribuit la reușita acestui proiect. Colonelul Costică Ghiață, inspectorul șef al pompierilor militari suceveni, a subliniat în cadrul festivității că: „Înființarea Punctului de Lucru Crucea a avut în vedere asigurarea unui răspuns operativ şi eficient pentru gestionarea tipurilor de risc dintr-o zonă bine stabilită, care s-a aflat până în prezent sub incidența Raionului de Intervenţie din cadrul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei. Astfel, se va reduce considerabil capacitatea de răspuns în situații de urgență a subunității pompierilor militari din Vatra Dornei, care înregistra timpi medii de răspuns de peste 50 minute în raza unității administrativ-teritoriale Broșteni și de peste 25 de minute în raza unității administrativ-teritoriale Crucea.”

Noua subunitate a I.S.U. „Bucovina” Suceava va sigura răspunsul în cazul situațiilor de urgență pentru trei unități administrativ-teritoriale, respectiv orașul Broșteni, comuna Crucea și parțial comuna Dorna Arini, totalizând 16 localități arondate: Broșteni, Cotârgași, Dârmoxa, Frasin, Haleasa, Holda, Holdița, Lungeni, Neagra, Pietroasa, Crucea, Chiril, Cojoci, Satu Mare, Rusca și Sunători. Numărul total de persoane pentru care se asigură răspuns în situații de urgență este de 1.987 de locuitori, în sectorul de bază din comuna Crucea și de 8.793 locuitori în sectorul de intervenție, suprafața administrativ-teritorială atribuită subunității fiind de 622 km2.