Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a dispus, marți, prelungirea cu 14 zile a restricțiilor corespunzătoare scenariului galben începând cu data de 27 ianuarie, ora 00.00, pentru comuna Mitocu Dragomirnei. Incidența cazurilor pozitive în această comună este de 1,77 la mie. Tot în scenariul galben vor fi pentru două săptămâni, începând cu data de 28 ianuarie, ora 00.00, comunele Forăști, Hârtop și Pârteștii de Jos, unde incidența este de 1,77 la mie, 1,86 la mie, respectiv 1,75 la mie.