Un copilaș de numai 4 anișori a suferit arsuri în zona gâtului și a pieptului după ce hăinuța cu care era îmbrăcat a luat foc. Incidentul s-a petrecut miercuri la amiază, într-o locuință din satul Volovăț. La un moment dat, mama băiatului a ieșit afară din casă pentru o serie de treburi casnice. Copilul a coborât din pat și s-a dus direct la soba în care ardea focul. A deschis portița, iar bluza cu care îmbrăcat a luat foc. Mama a observat destul de repede incidentul și a stins focul, dar a observat că micuțul suferise arsuri. A încercat să îl trateze acasă și pentru că nu a observat nici o îmbunătățire, a doua zi a mers la Spitalul Municipal Rădăuți, pentru ca băiețelului să-i fie acordate îngrijiri medicale de specialitate. Minorul a fost diagnosticat cu „arsuri de gradul 2, 3 și 4 la nivelul gâtului și al pieptului”, iar medicii de la Rădăuți au decis să-l transfere la Spitalul Județean de Urgențe Suceava. Pe fir au intrat și reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului, care vor face o anchetă pentru a stabili dacă se impune luarea în plasament a copilului.
Comentarii