Un caz rar de tumoră pancreatică secretantă de insulină (insulinom) a fost diagnosticat de echipa medicală a secţiei Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, din Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, formată din dr. Claudiu Cobuz, medic-şef, dr. Ramona Caziuc şi dr. Corina Lazăr. Dr. Claudiu Cobuz a informat, vineri, că tumora a fost descoperită la o pacientă în vârstă de 71 ani, care s-a internat cu sindrom hipoglicemic, care făcea crize de hipoglicemie, în special dimineața și noaptea, traduse prin transpiraţii abundente, tremurături și tulburări neuro-psihice. Potrivit medicului diabetolog, pacientei i s-a montat senzor de monitorizare glicemică continuă, i s-a dozat secreţia de insulină endogenă, i s-a efectuat profil glicemic extins și un examen la computerul tomograf la nivel abdominal. La investigația CT, medicul primar radiolog Ovidiu Olariu a constatat „o leziune sugestivă pentru insulinom localizată la capul pancreasului”, a arătat dr. Cobuz. Tratamentul a fost chirurgical, operaţia a fost efectuată de echipa condusă de dr. Cristian Bulat de la Clinica IV Chirurgicală a Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi. „S-a identificat pe faţa posterioară a capului pancreasului, spre marginea superioară, un nodul de 2 cm, încapsulat, de consistenţă dură, de culoare galben-cafeniu, care s-a putut enuclea, cu prezervarea structurii pancreasului. Examenul histopatologic intraoperator a confirmat diagnosticul de insulinom. Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă, urmată de dispariţia acuzelor subiective şi normalizarea glicemiei”, a explicat medicul-șef al secției Diabet, din Spitalul de Urgență Suceava.

·      Simptomele insulinomului

Acesta a mai spus că insulinoamele sunt tumori pancreatice endocrine rare, caracterizate prin secreție crescută de insulină, autonom de sistemul de reglare a glicemiei. Tabloul clinic este dominat de simptomatologia neuro-psihică, care poate conduce la erori de diagnostic. „Aceste tumori au o incidenţă de aproximativ 1 caz la 1.000.000 persoane/an; astfel, mulţi medici au posibilitatea să diagnosticheze şi trateze doar unul sau doi pacienţi cu insulinoame de-a lungul întregii lor cariere. La noi în ţară cea mai mare statistică este cea a prof. Ion Juvara, 55 de observaţii până în 1984, la care se adaugă 16 cazuri publicate de Traian Pătraşcu de la aceeaşi clinică, în perioada 1985 – 2002.  Acelaşi autor apreciază că în literatura mondială sunt publicate sub 3.000 cazuri. În literatura străină cea mai mare statistică de insulinoame benigne tratate chirurgical aparţine lui Matthias Rothmund, care adună 396 de cazuri din 15 centre din lume, operate până în 1990”, a relatat dr. Cobuz.

Medicul a subliniat că simptomatologia apare când unul din prânzuri a fost frugal sau a lipsit sau după un efort fizic susţinut. Criza poate apare după somnul fiziologic, care uneori se poate continua cu o comă hipoglicemică. Insulinoamelor le este caracteristică preponderenţa manifestărilor neuropsihice. De regulă, debutul este tot printr-un sindrom neuropsihic, până la precizarea diagnosticului de insulinom trecând o perioadă variabilă, între 4 luni şi 10 ani.

Acest caz este primul raportat cu diagnostic complet finalizat de secţia Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice din cadrul SJU Suceava. „În ciuda rarităţii, medicii diabetologici suceveni au avut un mare index de suspiciune clinică şi aceasta deoarece simptomele sunt nespecifice, mimând dezordini de ordin neurologic sau psihiatric. Frecvent se întâlnesc întârzieri, chiar şi de zeci de ani, în stabilirea diagnosticului de insulinom, dar acest lucru nu s-a întâmplat în acest caz. Diagnosticul topografic preoperator este dificil de realizat din cauza dimensiunilor tumorale mici. Managementul corect, pre și postoperator al pacienților cu insulinom presupune o muncă în cadrul unei echipe medicale complexe, în care, alături de chirurg, rolul cheie îl au medicii diabetologi”, a mai spus dr. Claudiu Cobuz.