Un incident violent a avut loc joi dimineață, 4 martie, în vecinătatea Liceului Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, între două eleve care s-au luat la ceartă și totul a degenerat într-o bătaie. Ca urmare, fetele implicate în scandal şi părinţii lor au fost chemaţi la Poliţia Solca pentru a lămuri situaţia.
„Povestea” ar fi început cu o zi înainte, miercuri, în jurul orei 14:00, când eleva D.L. a certat-o pe M.D.R. pentru că a întârziat la microbuz și a trebuit să stea toată lumea să o aștepte. A fost un schimb mai dur de replici între adolescente, au țipat și s-au îmbrâncit puțin, după care conflictul s-a stins. Nu, însă, înainte ca D.L. să o amenințe pe M.D.R.. A doua zi de dimineață, adică joi, după cum povestesc martorii, D.L. a apelat la o elevă din Solca, A.C., din clasa a VIII-a, care este cunoscută în liceu ca fiind mai „iute la mânie”, cu un comportament mai greu de controlat, să o ia la rost pe cea care o supărase cu o zi înainte.
În momentul în care s-a întâlnit cu „fetele”, grup în care se afla și M.D.R., A.C. a luat-o pe aceasta la rost și de aici a început bătaia. Au fost suficiente câteva secunde pentru ca totul să degenereze, să se tragă de păr, să își rupă unghiile, să țipe și să se bată parte în parte, după cum se poate vedea pe o filmare, în timp ce alte colege încercau să le despartă. Cum în preajmă erau mai mulți elevi, care se îndreptau spre ore, fiind dimineață, unul dintre martori a filmat tot incidentul și ni l-a trimis la redacție.
În același timp, a fost anunțat și profesorul Vasile Slevoacă, care este și directorul adjunct al Liceului Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, care a intervenit și le-a trimis pe fiecare dintre elevele bătăușe la clasă, la ore. Au fost informați și părinții elevelor implicate în incident. Directorul Liceului Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, prof. Cristian Gorcea, a fost informat și el de incidentul violent care s-a petrecut în afara liceului, dar care i-a avut ca protagoniști pe elevi din liceu. „Nu avem cum să le dăm sancțiuni, pentru că incidentul regretabil nu s-a petrecut în incinta școlii. Personal, regret foarte mult ce s-a întâmplat. Începând de vineri, 5 martie, elevele implicate în incident vor intra într-un program de consiliere școlară, cu acordul părinților. Am informat și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, deși totul s-a petrecut în afara unității de învățământ. Asta nu înseamnă că nu vom monitoriza și nu ne vom ocupa în continuare de elevii noștri, pentru a se evita astfel de incidente, oferindu-le chiar și suport psihologic, dacă este nevoie”, ne-a spus directorul Gorcea.
De asemenea, polițiști de la Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Suceava se vor deplasa în cursul zilei de vineri la Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, pentru a discuta cu elevii, cu conducerea unității de învățământ, cu martori, pentru ca, în viitor, să nu mai aibă loc astfel de incidente grave.
Comentarii