Activitatea teatrului sucevean “Matei Vișniec” este promovată la nivel național prin apariția unei cărți poștale care prezintă o imagine dintr-un spectacol din repertoriu și clădirea instituției culturale, în vreme ce timbrul care o însoțește spre destinație este dedicat dramaturgului Matei Vișniec.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, care a prezentat noua carte poștală, care va fi prezentă spre achiziție în perioada următoare, a explicat că această inedită promovare a Sucevei la nivel național se datorează maestrului Matei Vișniec, căruia i-a mulțumit pentru tot ceea ce face pentru teatrul sucevean, precum și colaborării dintre Romfilatelia și Poșta Română.

“Celor care trimit cărți poștale le recomand să o folosească pe aceasta”, a spus Lungu, arătând noua carte poștală, care promovează două valori ale Sucevei -  dramaturgul Matei Vișniec și teatrul care-i poartă numele.

De altfel, Romfilatelia i-a dedicat un întreg poștal cu timbru marcă fixă cunoscutului dramaturg Matei Vișniec, poet, prozator și jurnalist român, sub egida „Oameni, fapte, valori”, pentru întreaga activitate și în semn de recunoaștere a talentului său. Matei Vișniec este unul dintre cei mai jucați dramaturgi contemporani, piesele sale fiind montate în peste 25 de țări.
În ilustrarea plicului este surprinsă o imagine din spectacolul „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”, de Federico García Lorca, în regia lui Zalán Zakariás, ai cărui protagonișți sunt actorii Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava.