ACET Suceava a primit trei amenzi în valoare totală de 90.000 de lei. Sancțiunile au fost aplicate de comisarii Gărzii de Mediu Suceava în urma unor controale efectuate la mai multe stații de epurare din județ. Mai exact, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Suceava, au verificat patru stații de epurare, iar în trei cazuri au constatat că activitatea de colectare și epurare a apelor uzate menajere se derulează fără a deține autorizații de mediu.

Este vorba de stațiile de epurare din Vatra Dornei, Gura Humorului și Siret. Faptele constatate constituie contravenții, amenda aplicată fiind de câte 30.000 de lei. În plus, ACET are obligația de a obține autorizație de mediu în termen de 60 de zile. Stațiile de epurare au avut la un moment dat autorizații de mediu, numai că acestea nu au mai fost prelungite de Agenția de Protecția Mediului Suceava. Principala problemă este nămolul rezultat din procesul de epurare, pentru care nu există spații unde să fie depozitat.